PPP 2.0 : Provocarea 4 – eXploratori

Ora Pământului

Introducere

Avatarul este cel care își face vocea auzită pentru Planetă. Natura este esențială pentru noi, pentru toate lucrurile de care avem nevoie pentru a supraviețui și prospera. Dar activitatea umană forțează limitele tuturor sistemelor naturale pe care ne bazăm cu toți. Este datoria noastră ca avatari să protejăm Pământul.


Obiective

  • Conștientizarea amprentei umane asupra Pământului și acționarea pentru a reduce impactul personal;
  • Însușirea unor abilități de bază în folosirea videografiei ca metodă de educare a publicul larg


Descriere

  1. Sarcina eXploratorilor este de a organiza o întâlnire cu patrula (fie fizic sau online) în care vor discuta despre impactul personal asupra Planetei. Discuția va fi ghidată spre soluții de a proteja Pământul și aici vă puteți ajuta de Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (pentru mai multe informații aici sau aici).
  2. Apoi, eXploratorii se vor familiariza cu Ora Pământului și vor avea de realizat un video prin care să promoveze evenimentul de pe 27 Martie:
    1. Este important ca fiecare membru al patrulei să contribuie la realizarea video-ului și să explice de ce este important să ne protejăm Planeta. Videoul poate fi realizat în orice manieră creativă. 
    2. Ca alternativă poate fi realizată o animație/video folosind softuri precum Animato, Animaker, TikTok.
    3. Este necesar ca video-ul să apară pe pagina Centrului Local sau pe evenimentul PPP 2.0
  3. Realizați un eveniment online de Ora Pământului (27 Martie ora 20:30):
    1. Evenimentul poate fi deschis pentru unitatea eXploratorilor, pentru tot Centrul Local sau în colaborare cu o patrulă din alt centru local și să fie realizat pe platforma voastră preferată ( ex: Meet, Zoom, Discord)
    2. Alegeți o temă a evenimentului precum: camp de Centru Local sau Festivalul Luminii și creați activități specifice (exemple: cort/ fort din pături sau gulguțe realizate din ciorne/ hârtie reciclată)
    3. La ora 20:30 stingeți lumina și scoateți cât mai multe aparate din priză și bucurați-vă de o oră la lumina frontalei și gulguțelor alături de prietenii din patrulă. 
  4. Debriefing:
    1. Numește un lucru nou pe care l-ai învățat despre Dezvoltarea Durabilă.
    2. Ce ai descoperit surprinzător despre Ora Pământului?
    3. Cum a fost pentru tine experiența de a realiza un video?
    4. Cum te-ai simțit în cadrul evenimentului de Ora Pământului?
    5. Ce crezi că vei aplica de acum încolo legat de protejarea Pământului?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *