PPP 2.0: Provocarea 5 – Seniori

a. Progres personal

Păstrează un jurnal personal al emoțiilor, pentru a urmări cum evoluează ele în timp și care sunt triggerele pentru diferitele trăiri (Participanții ediției PPP 1.0 trebuie să continue să scrie în jurnalul conceput anterior).

(Notă: acest jurnal este strict personal, nu trebuie arătat nimănui, și are scopul de a încuraja introspecția. Liderul trebuie să verifice doar existența jurnalului, nu și conținutul acestuia)

b. Progres patrulă

Provocările din această lună pot contribui la realizarea următoarelor badge-uri: Tehnic, Educație Eco, Principii şi valori.

Obiectivele educaționale:

  • Cunoaşte principalele caracteristici ale florei şi faunei din regiunea în care trăieşte;
  • Cunoaşte principalele probleme de mediu ale comunităţii în care trăieşte;
  • Cunoaşte cel puţin cinci tipuri de a face un foc şi face o demonstraţie în acest sens, în cadrul unei activităţi a CL;
  • Identifică propriile calităţi şi defecte şi încearcă să se accepte aşa cum este ca persoană, cultivându şi încrederea în sine.

Primăvara și-a intrat în drepturi, iar gândul nostru zboară deja spre serile lungi petrecute cu prietenii. Ce ar fi să lăsăm la o parte grijile și deadline-urile și să organizăm o petrecere „în pijamale”?

Vă provocăm să organizați o seară de filme împreună cu seniorii altui Centru Local, sau cu o parte din exploratorii din Centrul vostru Local.

Trebuie să țineți cont de câteva mențiuni:

  • Filmele trebuie să abordeze diferite tematici de interes pentru orice cercetaș (documentare, filme artistice, care să atragă atenția asupra pandemiei, bullying-ului, discriminării, culturilor religioase, ecologiei, etc.);
  • Filmele/ documentarele/ miniseria pot fi urmărite împreună (fizic, sau printr-o platformă online), sau individual, stabilindu-se un deadline de vizionare valabil pentru toți participanții;
  • Vizionările trebuie să fie precedate de discuții productive pe tema filmelor. Desemnați un participant care să intocmească o serie de întrebări în jurul cărora să se poarte discuțiile;
  • La finalul activității, asigurați-vă că vă rezervați timp și pentru o sesiune de debriefing.
  • Bucurați-vă de timpul petrecut împreună! Vizionare plăcută!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *