Competențe intermediare RAP

Salutare cercetași,

așa cum poate ați observat, în ultimele săptămâni echipa RAP 4.0 a transmis către toate centrele locale și grupurile de Facebook oficiale ale cercetașilor competențele intermediare pe fiecare ramură de vârstă și arie de dezvoltare.

A fost o călătorie lungă care a început cu  o consultare a centrelor locale cu privire la activitățile cercetășești pe care le desfășoară, provocările cu care vin la pachet și încercarea de a înțelege cât de relevant este în continuare programul nostru cercetășesc și daca răspunde, într-adevăr, nevoilor reale ale copiilor și tinerilor cercetași din organizație. Apoi, treptat am reușit să redactăm Politica Educațională a O.N.C.R-ului, politica care a fost adoptată de către AG-ul din primăvara anului 2021.

Iată-ne ajunși în punctul în care definim/adaptăm un sistem în care toate aceste 15 mari competențe enunțate în Politica Educațională a organizației să îmbine și să identifice oportunitățile de învățare pe care le putem crea împreună pentru cercetașii noștri în așa fel încât, fiecare element din Metoda Scout să fie prezent în orice context cercetășesc, iar partea de progres personal să fie ușor de urmărit, ușor de evaluat și relevantă pentru cercetași și nevoile lor.

 Feedback-ul vostru legat de definirea competențelor intermediare poate fi transmis direct către adresa andreea.farcas@scout.ro sau lăsat aici în comment!

Vă ținem la curent cu următorii pași ai călătoriei noastre, iar pe cei care cred că pot da o mână de ajutor pe partea de cadru simbolic+ sistem de progres pe ramură sau în partea de definire a competențelor speciale îi invit să completeze formularul de înscriere (aflat in secțiunea RAP 4.0- Înscrie-te).

O lume mai bună începe cu fiecare dintre noi, acolo unde trăim și aplicăm legea și promisiunea noastră de cercetași (în familia noastră, la școală, la locul de muncă, în comunitățile noastre, etc)!

Gata Oricând!

Echipa Rap 4.0

 

Acțiunea face parte din proiectul Moving on finanțat prin programul Messengers of Peace, pentru a crește dezvoltarea organizațională care permite replicarea unui model administrativ și pedagogic la toate nivelurile cercetășești.

The activity is part of the Moving on project funded by the Messengers of Peace program, to increase the organizational development that allows the replication of an administrative and pedagogical model at all levels of Scouting.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *