PPP: Provocarea 1 – eXploratori

Stăpânirea stării Avatar

Poarta întâi – Măiestria Aerului 

Introducere

În lumea avatar, aerul este elementul pe care doar nomazii călugări îl pot stăpâni, și asta numai după ce vor fi învățat să se iubească pe sine, lumea din jur, cu toate cele bune și rele ale sale, și vor fi acceptat că rolul lor este de a îndrepta lucrurile înspre schimbare pozitivă. Astfel, pentru a deschide poarta întâi, eXploratorii trebuie să se inspire din stilul de viață al nomazilor aerului pentru a face diverse fapte bune și a împărți pozitivitate în jur.

Obiective

  1. Conștientizarea impactului pe care îl avem asupra percepției pe care o avem asupra vieții noastre și a celorlalți;
  2. Îngrijirea față de oamenii din jur și promovarea ascultării active;
  3. Descoperirea micilor fapte pe care fiecare le poate face pentru a îmbunătăți starea proprie sau a celor din jur;
  4. Responsabilizarea în vederea îndeplinirii treburilor casnice.

Descriere

  1. Pentru această întâlnire, trimite-le eXploratorilor documentul ”Bingo-Poarta_Întâi” și lasă-le două săptămâni pentru a îndeplini provocările din tabelul Bingo.
  2. Poți face o întâlnire intermediară după o săptămână să observi cum progresează cu provocările.
  3. E esențial să subliniezi faptul că ei trebuie să își dea toată silința pentru a îndeplini toate cele 24 de provocări în timpul pus la dispoziție. De asemenea, roagă-i să țină un jurnal (fie de mână, fie la calculator sau pe telefon) în care să povestească cum au îndeplinit fiecare provocare.
  4. Stabilește cu ei o zi în care vă puteți auzi cu toții să vorbiți despre ce au însemnat provocările Bingo pentru ei. Te poți ajuta de întrebările de la Debriefing pentru a ghida această discuție.

Debriefing

  1. Cum te-ai simțit făcând toate aceste provocări?
  2. Cum au reacționat oamenii din jur atunci când ai avut provocări care îi priveau?
  3. Cât de diferit te-ai comportat acum, făcând provocările, față de cum te comporți în mod normal?
  4. Ai vreun obicei personal care s-a întâmplat să meargă mână în mână cu vreuna dintre provocări? Ce anume și cum te-ai simțit când ai descoperit asta?
  5. Ai reușit să îți formezi vreun obicei nou acum, după îndeplinirea provocărilor?
  6. Care provocare a fost cel mai greu de îndeplinit? De ce?
  7. Care provocare a fost cel mai ușor de îndeplinit? De ce?
  8. Ai reușit să te ții cu jurnalul de fiecare provocare? Dacă da, de ce crezi că ai avut succes? Dacă nu, care crezi că a fost problema?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *