De ce o Politică de Siguranţă Personală în Programul Cercetăşesc?

Ne propunem să dezvoltăm o Politică Națională de Siguranţă Personală în Programul Cercetăşesc, aplicată uniform la toate nivelurile organizației care să asigure un mediu sigur pentru copii, tineri și adulți în absolut toate activitățile în care cercetașii sunt implicați.

De ce ne dorim Politica de Siguranţă Personală în Programul Cercetăşesc?

Mai întâi să vă povestim cum am început.

Din cadrul proiectului Woodbadge s-a format o echipă compusă din Carmen Pauleti (Centru Local Axente Seve Alba Iulia), Roxana Crăciun (Centru Universitar București), Mihai Tudosie (Centru Local Craiova), Laura Muntean (Centru Local Dimăncescu București) şi Alexandra Roşioară (Centru Local Cluj).

Consiliului Director în planul de lucru 2018-2019 a decis prioritizarea acestui subiect și a elaborat direcțiile de lucru reliefate în document de poziție publicat.

Pe baza acestuia, după multe ore de muncă, am avut o sesiune de consultare la Adunarea Generală. În urma atelierului din cadrul Adunării Generale, am primit feedback pozitiv de la Centrele Locale, ceea ce întărește nevoia identificată și anume de a exista ghidaj în ce privește asigurarea normelor de Siguranță Personală în Programul Cercetășesc.

De ce este nevoie de Politica de Siguranţă Personală în Programul Cercetăşesc?

Este necesar să conştientizăm că fraza “mie nu mi se poate întâmpla” nu ne salvează în situaţii de urgenţă.

Ne dorim să elaborăm o politică națională, care să clarifice concepte cheie, să ofere proceduri/ pași care trebuie implementați în diverse situații și un set de resurse precise și ușor de aplicat în orice situație.

Suntem la momentul în care avem nevoie de oameni care să se implice în acest proces și în acest sens, am lansat un apel de înscrieri în echipă, deschis până la data de 27 iunie 2019.

Împreună vom lucra la:

  • dezvoltarea procedurilor specifice pentru Siguranţa Personală în Programul Cercetăşesc
  • dezvoltarea uneltelor specifice pentru Politica de Siguranţă Personală în Programul Cercetăşesc (materiale informative, design training, platforma online de verificare a liderilor, dezvoltare conținut pentru responsabil Politica de Siguranţă Personală în Programul Cercetăşesc)
  • consiliere/ suport pentru implementarea politicii în organizaţie

Avem nevoie de experiența și cunoștințele voastre pe acest subiect astfel încât împreună să creăm un mediu mai sigur pentru cercetașii din organizație!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *